Tort cu migdale, mascarpone, miere şi cafea

De când tot plănuiam să vă povestesc despre tortul ăsta, s-a scurs atât de mult timp şi tot atâtea tentative de a scrie două vorbe la tastatură în linişte şi pace. Însă, cum azi este zi de sărbătoare – cu această ocazie le urez La mulţi ani! tuturor acelora care poartă numele sfinţilor Petru şi Pavel – am să profit de ocazie să vă spun cum puteţi să vă întâmpinaţi musafirii cu un tort bun bun. Dacă iniţial pornisem în minte cu creme aerate cu fructe, pe parcurs, tot răsfoind…

Tort cu blat de ciocolată neagră şi mousse de zmeură

După cum aţi observat, nu m-am îndeletnicit de-a lungul timpului cu prepararea de torturi sau mai corect spus cu prezentarea lor în spaţiul virtual preferat. Da, acestea sunt prezente în viaţa mea la evenimentele speciale care merită marcate cu un dulce deosebit, dar, de cele mai multe ori, după ore de muncă, uneori zile de pregătiri, acestea se epuizează repede de pe platou şi nu mai apucă lumina aparatului foto. Şi nu neg că în restul timpului încerc să mă ţin cât mai departe cu putinţă de astfel de bunătăţi,…

Tort aniversar cu blat de migdale

Deşi nu am postat până acum reţete de tort, deoarece am avut atât de multe de sărbătorit în ultima vreme, mi-am făcut curajul să vă prezint şi tortul pe care l-am pregătit pentru zilele de naştere ale bunicii şi mătuşii. Nu vă gândiţi la preparate sofisticate de tipul celor pe care le veţi vedea la Bake off, că e de pe la ei, că e de pe la noi, ci de un tort făcut cu suflet, din suflet. Un tort pe care l-am plănuit ceva vreme şi pentru care am…