Sfârşit de an, noi începuturi

Vă mulţumesc! Aşa mi se pare cel mai potrivit să încep acest articol. Vă mulţumesc în primul rând vouă cititorilor mei fideli şi celor care doar şi în trecere aţi zăbovit o clipă şi aţi citit un rând. A fost un an bun, cu multe realizări atât profesional, cât şi personal. Şi chiar dacă uneori nu am reuşit să postez tot ceea ce am pregătit sau mi-am pus în gând, mă bucur pentru cele ce au văzut butonul Publică. Mesajele voastre m-au încurajat să vin cu idei noi, să investesc…

Noodles cu lapte de cocos şi anason

Prima ninsoare s-a cernut timid azi peste oraşul îngheţat. Oh, my, de când o aşteptam! Chiar dacă nu a ţinut mult şi practic nici nu se mai cunoaşte vreo urmă, mi-a adus un zâmbet larg pe faţă şi speranţă în suflet. Acum chiar că începe să miroasă aerul a iarnă şi bucătăria a mirodenii. Am venit acasă îngheţată şi cu poftă de ceva bun. Aveam o cutie de lapte de cocos şi nişte noodles pentru wok, aşa că m-am gândit să împrietenesc ingredientele într-un preparat crossover, în locul clasicului orez…

Covrigi pentru colindători

Fiecare dintre noi are o poveste de Crăciun, cel puţin o amintire pe care o pune alături de sărbătoarea asta dragă. Din tolba mea cu poveşti a iţit ochişorii aceasta: Un bunic snovos stă pe scăunelul lui de lângă sobă. Căldura radiază plăcut în toată camera. E ajun de Crăciun şi afară e frig. Pe marginea patului stau doi pitici, un băieţel cu breton şi ochi zglobii şi o fetiţă curioasă. Bunicul pune pe pat ultima carte de joc. Adună punctele şi anunţă câştigătorul. Urale, râsete, nemulţumiri, revendicarea premiului. Nu,…

Prăjitură cu fructe confiate înecată în brandy

Vin sărbătorile şi încep pregătirile. Vă spuneam zilele trecute pe pagina de facebook că scot de la naftalină o reţetă de anul trecut pe care nu am apucat încă să o detaliez aici. Cu voia voastră … Voi cum vă răsfăţaţi familia de Crăciun? Mie îmi place ca pe lângă cadouri, colindele de la împodobitul bradului şi micile noastre tradiţii, să le răsfăţ simţurile celor dragi şi cu ceva bun pe masă, de la noi sau de la alţii. Recunosc că nimic nu se compară cu bucuria de pe feţele…

Acum că Winter is coming, ne vedem la Food Bloggers ediţia de iarnă

Cu surle şi trâmbiţe, ca să păstrăm stilul medieval al anunţului, vă dau de veste că pe 4 decembrie la Radisson Blu Hotel va avea loc cea de-a treia ediţie a Food Bloggers Conference, ediţia de iarnă. Evensys a pus la copt un nou eveniment pentru bloggerii culinari şi nu numai. Spicuiesc din prezentare: Pentru unii, gatitul este doar o necesitate. Pentru comunitatea Food Bloggers insa, gatitul este o pasiune impartasita pe bloguri dedicate. Food Bloggers Conference este evenimentul care se adreseaza tuturor celor pasionati de gatit si de blogging…

Concurs cu premii marca Asia Fest

Ziua bună dragii mei şi bună să vă fie inima! Sper ca v-aţi odihnit din plin pentru că avem în faţă cea mai lungă zi din an (cu 25 de ore – de câte ori nu mi-am dorit ca ziua să mai aibă o oră în plus?!) şi provocări una şi una. Pe lângă pregătirile pentru a sărbători Miticii din familie (am şi eu unul :)), vă lansez o invitaţie. Mai ţineţi minte concursul Rice Up de care vă povesteam aici? Ei bine, vă anunţ cu plăcere că am un…