Pavlova aquafaba

A trecut ceva vreme de când nu am mai publicat o reţetă aquafaba. Am început timid cu 3 tăvi de bezele vegetale, din care 2 au urmat calea coşului de gunoi. Aşa se întâmplă când experimentezi. Dar asta nu m-a oprit din a mai încerca noi şi noi experimente cu ingredientul acesta minune. Deşi nu am mai postat pe blog despre asta, în bucătăria mea se păstrează sucul rămas de la conservele de năut. Chiar zilele trecute o cititoare îmi adresa întrebări legate de bezelele acestea, aşa că mi-am adus…

Fake tiramisu

Ce faci când musafirii se anunţă pe neaşteptate şi nu ai nimic bun pregătit pentru a-i servi ca o gazdă consacrată ce eşti? Faci repede un fake tiramisu sau simulacru de tiramisu sau cum vreţi să-i spuneţi şi răsufli uşurată. Musafiri mulţumiţi, gazdă fericită. Da, ştiu că era mai simplu să fug până la magazinul de jos şi să iau repede repejor ceva gata făcut, dar când amicii te ştiu ca blogger culinar şi se aşteaptă la ceva bun, încerci să găseşti o soluţie. Nu îmi asum meritele de a…

Prăjitură cu fructe confiate înecată în brandy

Vin sărbătorile şi încep pregătirile. Vă spuneam zilele trecute pe pagina de facebook că scot de la naftalină o reţetă de anul trecut pe care nu am apucat încă să o detaliez aici. Cu voia voastră … Voi cum vă răsfăţaţi familia de Crăciun? Mie îmi place ca pe lângă cadouri, colindele de la împodobitul bradului şi micile noastre tradiţii, să le răsfăţ simţurile celor dragi şi cu ceva bun pe masă, de la noi sau de la alţii. Recunosc că nimic nu se compară cu bucuria de pe feţele…

Îngheţată fără remuşcări

În urmă cu câteva zile, am primit o provocare din partea Cătălinei după ce am văzut minunata reţetă postată de ea aici. Şi cum soarele a ţinut cu noi şi a strălucit frumos pe cer zile la rând, am încercat şi eu minunăţia. Ţin să spun că a devenit rapid desertul preferat al acestui început de vară. Unde mai pui că este şi guilt free: nu are zahăr, conservanţi, coloranţi şi se poate face atât cu iaurt, cât şi fără. Prima variantă încercată a fost cu iaurt grecesc cu 10%…

Irish coffee muffins

Cafeaua este pentru mine o poezie, o epopee chiar. Una care mă trezeşte în zori de zi cu aburi tari şi parfumaţi şi care îmi ghidează paşii mai atent pe parcursul întregii zile. Cert e că fără cafea nu funcţionez la toată capacitatea: am nevoie de ea atât ca să mă trezesc, cât şi ca să mă concentrez mai bine, când citesc o carte sau vizionez un film, când stau la poveşti cu prietenii, chiar şi seara târziu. Trebuie să recunosc că uneori aş renunţa cu drag la o prăjitură…

Mucenici moldoveneşti

A venit şi primăvara calendaristică de când nu am mai scris aici. O primăvară puţin mai capricioasă, cu babe frumoase şi zăpada mieilor, cu vânt, cu ploaie, dar şi evenimente noi în oraş, cu răceli, cu gripă, cu grji noi, cu griji vechi, cu cărţi bune, cu dimineţi mai frumoase, cu speranţă. Printre atâtea evenimente, printre cele de zi cu zi şi altele în plus au trecut zilele.  Au trecut şi 1, şi 8 martie şi iată că s-a petrecut din nou vremea şi am ajuns la ziua Mucenicilor. Anul…

Panna cotta – desert a la italiano

E weekend. E bine. Vremea încă ţine cu noi, chiar dacă vântul a început să bată mai cu putere, chiar dacă ceaţa ascunde soarele. Dar e weekend, e vremea pentru relaxare şi puţină decadenţă. Măcar o dată pe săptămână, nu? Pentru weekendul acesta vă propun un desert pe cât de simplu de preparat, pe atât de gustos şi versatil. Panna cotta (panna în italiană înseamnă smântână, extins, frişcă). Un desert cremos, catifelat care impresionează uşor papilele gustative şi care te invită să descoperi mereu noi sosuri cu care să-l asortezi.…

Prăjitură cu glazură caramel şi nucă

A mai trecut un an peste mine şi săptămâna aceasta am sărbătorit o nouă aniversare, revelionul personal din viaţa fiecăruia dintre noi. Mi-am pus dorinţe în gând pentru anul în care am intrat şi mi-am impus noi standarde personale. Imi doresc tare mult să imi iasă măcar jumătate dintre ele, astfel încât anul viitor să mă pot lăuda aici că am reuşit să bifez din listă. Printre felicitări şi pregătirile fireşti legate de un astfel de moment, mi-am dorit foarte mult să urmez sfatul bunicuţei mele şi să prepar o…

Fabrica de ciocolată

Acum un an, am participat la un concurs pe blogul Georgianei. Spre surprinderea mea – şi spun asta pentru că de obicei nu câştig concursuri sau la loz în plic – am fost printre norocoasele selecţionate pentru o vizită la fabrica de ciocolată Heidi. Ei bine, vă întrebaţi voi, de ce abia acum acest articol? La vremea aceea ideea blogului abia încolţise şi încă nu postasem ceva în acest sens. Acum, răsfoind folderele cu poze am dat peste această amintire dulce, dragă mie si m-am gândit să împărtăşesc şi cu…