Murtabak sau cu gândul la călătorii

Bine v-am regăsit în 2017!

Am început anul cu gândul la călătorii. Nu mi-am pus dorințe la miezul nopţii şi am fost luată puţin prin surprindere de cât de repede s-a schimbat data din calendar, însă planuri mi-am făcut câteva şi aşteaptă cuminţi să fie bifate de pe listă. Îmi place să călătoresc, chiar dacă nu întotdeauna am avut prilejul de a o face. E ceva fascinant în a merge în necunoscut, în descoperirea de noi culturi şi civilizaţii, în pregătirea pentru drum, în dimineţile în care deschizi ochii pentru a admira răsăritul din alt colţ de lume, pentru a te lăsa surprins de vocile care vorbesc o altă limbă, pentru fluturii în stomac care anticipează un moment important. În plus, aromele dintr-o bucătărie nouă, mirosurile preparatelor stradale, furnicarul localnicilor, mersul pe jos care îmi place atât de mult, toate acestea fac din a călători ceva magic, eliberator.

Şi pentru că am vorbit de street food, preparatul de azi se înscrie în această linie, regăsindu-se în ţările arabe, India sau Singapore sub denumiri relativ asemănătoare şi în combinaţii interesante: murtabak, martabak sau mutabbaq (în arabă, mutabbaq înseamnă împăturit). Este practic un fel de clătită umplută cu carne (pui, vită sau oaie) si ou sau cu umplutură dulce. Eu am optat pentru varianta sărată cu carne de pui.


Please follow and like us:
Print Recipe
Murtabak sau cu gândul la călătorii
Course Street food
Cuisine Oriental
Prep Time 2 1/2 ore
Cook Time 30 minute
Servings
bucati
Ingredients
aluat
umplutură
Course Street food
Cuisine Oriental
Prep Time 2 1/2 ore
Cook Time 30 minute
Servings
bucati
Ingredients
aluat
umplutură
Instructions
  1. Se amestecă ingredientele pentru aluat şi se formează 4 bile care se ung bine cu ulei şi se dau la rece, acoperite cu folie alimentară pentru 2 ore.
  2. Ceapa şi usturoiul se curăţă, se spală şi se taie mărunt. O jumătate de rădăcină de ghimbir se curăţă şi se dă pe răzătoare (sau mai puţin, dacă vi se pare prea puternică această combinaţie). Se călesc în ulei. Se adaugă carnea tocată şi se amestecă bine. Se lasă câteva minute pe foc cât să se întrepătrundă aromele si carnea să se gătească bine. Se condimentează după gust cu sare şi piper şi se dă deoparte.
  3. Se scoate aluatul de la frigider. Mânile se ung bine cu ulei şi se întind cele 4 bile până la formarea a 4 dreptunghiuri de aluat. Puteţi face această operaţiune cu făcăleţul sau cu mânile, dacă aveţi îndemânare.
  4. Ouăle se bat bine într-un bol. Se pune pe mijlocul fiecărui dreptunghi umplutura de carne, se adaugă o lingură de ou bătut (puteţi adăuga oul bătut înainte în amestecul de carne tocată ca să nu curgă) şi împăturiţi în patru.
  5. Prăjiţi câte 3 minute pe fiecare parte în ghee-ul încins sau ulei. Puteţi servi alături cu lămâie şi salată de roşii cu pătrunjel. Poftă bună!
Share this Recipe

Related posts

Leave a Comment