Fursecuri de Crăciun cu scorţişoară

Vin sărbătorile, chiar vin. Sunt atât de aproape, că nici nu îmi vine să cred că duminică e Crăciunul. Chiar dacă, prinsă în iureşul zilnic, nu mai ştiu dacă azi este marţi sau miercuri fără să mă uit la telefon, cozile nesfârşite de la magazinele unde de obicei îmi fac cumpărăturile seara târziu dau de veste că ceva se întâmplă. Aşa că atunci când am primit provocarea celor de la #Raftul Bunicii de a pregăti nişte fursecuri de Crăciun pentru bradul de la Food Bloggers Conference Winter Edition 2016, am fost cât se poate de bucuroasă.

Familia mea este martoră că an de an experimentez reţete de fursecuri crăciuneşti şi turtă dulce, că indiferent că am forme pentru decupat sau nu, găsesc o soluţie să le dau o formă frumoasă (multă vreme nu am avut formă de omuleţ şi decupajul îl făceam din cuţit), chiar dacă nu am poş cu capete milimetrice pentru ornat, fac lucrul ăsta şi cu un băţ de chibrit, aplecată cu orele deasupra blatului de lucru. Şi totul pentru ei, pentru cei dragi sufletului meu. Ştiu că îi bucură figurinele din turtă dulce colorate şi aromate primite în pachetul cadou, ştiu că mirosul de scorţisoară şi condimente care învăluie casa la ore târzii din noapte anunţă un moment magic din an. Aceste mici elemente care dau farmec sărbătorilor de iarnă şi aduc zâmbete sunt cele pentru care an de an mă străduiesc să aduc ceva bun pe masă şi în casă.

Acum o săptămână, după o noapte cu vânt puternic şi o dimineaţă geroasă, mă prezentam la împodobitul bradului de la standul Raftul bunicii, la Food Bloggers. Am pregătit câteva fursecuri cu scorţişoară decorate cu drag şi multă culoare.

Reţeta lor o găsiţi mai departe.

 

 

 

Please follow and like us:
Print Recipe
Fursecuri de Crăciun cu scorţişoară
Course Desert
Cuisine International
Servings
Ingredients
glazură royal icing
Course Desert
Cuisine International
Servings
Ingredients
glazură royal icing
Instructions
  1. Untul moale, la temperatura camerei, se amestecă cu zahărul.
  2. Se adaugă apoi oul şi esenţa de vanilie şi se omogenizează bine.
  3. Ingredientele uscate se amestecă cu cele umede şi aluatul astfel obţinut se dă la frigider pentru 2 ore sau peste noapte, învelit în folie alimentară.
  4. Se scoate aluatul de la frigider şi, cât timp se aclimatizează cu temperatura din bucătărie, încălziţi cuptorul la 180 de grade Celsius.
  5. Se întinde aluatul în strat gros, de aproximativ 3 mm, pe o foaie de copt presărată cu puţină făină.
  6. Se decupează forme după dorinţă. Eu le-am făcut o gaură cu un pai pentru a le putea folosi ulterior ca ornamente pentru brad.
  7. Se coc la cuptor pentru aproximativ 12 minute.
  8. Se lasă puţin la răcit, timp în care pregătim glazura.
  9. Pregătim o glazură pentru prăjituri dintr-un albuş de ou şi aproximativ 200 de grame de zahăr pudră. Trebuie să ajungem la o consistenţă destul de solidă, cât să ne fie greu să mai amestecăm cu lingura compoziţia. Am împărţit glazura în mai multe vase şi am amestecat diferite nuanţe de colorant alimentar.
  10. Se decorează după bunul plac sau imaginaţia fiecăruia. Sfatul meu este să-i implicaţi şi pe cei mici în această activitate. Le va plăcea cu siguranţă şi veţi crea amintiri frumoase în familie.
  11. Le lăsaţi să se usuce bine câteva ore sau până a doua zi. Le puteţi decora cu sfoară sau panglici deosebite, glitter alimentar sau bomboane pentru decor. Eu vă doresc poftă bună şi Crăciun fericit!
Share this Recipe

Related posts

Leave a Comment