Borş de sfeclă roşie

A fost frig zilele astea şi, deşi cu greu l-am îndurat, am refuzat să mă plâng din pricina lui gândindu-mă că e totuşi iarnă şi e normal să fie aşa. Că toate sunt orânduite cu un rost, că frigul şi zăpada au rolul lor pe lume şi că dacă îmi e frig, pot să mai pun o haină groasă pe mine şi să beau un ceai cald, decât să mă lamentez. Da, nu îmi place atât de tare iarna din pricina frigului, însă are farmecul ei. Şi sunt lucruri pe…

Murtabak sau cu gândul la călătorii

Bine v-am regăsit în 2017! Am început anul cu gândul la călătorii. Nu mi-am pus dorințe la miezul nopţii şi am fost luată puţin prin surprindere de cât de repede s-a schimbat data din calendar, însă planuri mi-am făcut câteva şi aşteaptă cuminţi să fie bifate de pe listă. Îmi place să călătoresc, chiar dacă nu întotdeauna am avut prilejul de a o face. E ceva fascinant în a merge în necunoscut, în descoperirea de noi culturi şi civilizaţii, în pregătirea pentru drum, în dimineţile în care deschizi ochii pentru…

Aripioare de pui crocante cu mâncare picantă de legume

Am început să scriu acest articol în ajun de Crăciun însă emoțiile pe care le-am trăit în ultima perioadă nu mi-au dat răgazul necesar pentru a așterne câteva rânduri. În ciuda tuturor celor petrecute în acest an, încerc să nu uit nicio clipă că sunt un om norocos, că am lucruri la care alții nici nu visează, o haină groasă care să mă apere de frig, încălțăminte, un acoperiș deasupra capului, o mâncare caldă pe masă. Și nu în ultimul rând, oameni dragi alături de mine. În schimb, de Crăciunul…

Fursecuri de Crăciun cu scorţişoară

Vin sărbătorile, chiar vin. Sunt atât de aproape, că nici nu îmi vine să cred că duminică e Crăciunul. Chiar dacă, prinsă în iureşul zilnic, nu mai ştiu dacă azi este marţi sau miercuri fără să mă uit la telefon, cozile nesfârşite de la magazinele unde de obicei îmi fac cumpărăturile seara târziu dau de veste că ceva se întâmplă. Aşa că atunci când am primit provocarea celor de la #Raftul Bunicii de a pregăti nişte fursecuri de Crăciun pentru bradul de la Food Bloggers Conference Winter Edition 2016, am…

Fasole cu ciolan

Cum, necum fasolea cu ciolan a ajuns brand de Zi naţională. Pe la târguri, la paradă, pe net şi în familie te îmbie mândreţea asta de mâncare. Nu cea mai sofisticată, dar trebuia să ne dăm şi noi aere cu ceva. Nah, că am zis-o! Păi ce, numai americanii să se laude cu burgeri şi focuri de artificii? Şi cum nu putea lipsi marţea din post, iaca şi eu cu o porţie. Primiţi? Acum, lăsând gluma deoparte, chiar e bună iahnia cu ciolan. Măcar de 1 decembrie, dacă nu ne…

Risotto cu dovleac

Aş fi putut să pun ca motto ultimelor zile “When life gives you pumpkins…” (bine, bine, butternut squash) sau “Supremaţia dovleacului” pentru că oriunde te-ai fi uitat prin casă găseai un dovleac sau un preparat pe bază de dovleac, pe lângă semnele evidente de toamnă iţite ici, colo: o frunză îngălbenită culeasă la ultima plimbare, o ghindă a cărei căciuliţă nu vrea să stea, nuci, mere, murături, poze. E toamnă, e toamnă târzie şi în casă miroase a ţuică fiartă şi mere coapte. Cu dovleacul am tot avut întâlniri în…

French breakfast puffs

În dimineţile leneşe de weekend, când mă trezesc cu gândul să termin de citit cartea aia pe care nu o mai las din mână de câteva zile, nu aş vrea decât o cafea bună şi ceva alături pe farfurie, un dulce aromat care să meargă la suflet. Aşa că şi în unele dimineţi de weekend se întâmplă să cobor devreme din pat şi să mă îndrept spre bucătărie pentru a pregăti rapid şi în acorduri de muzică franţuzească (c’est vrai, vecinii sunt martori, deocamdată tăcuţi) ceva delicios. Altceva decât omletă,…

Hummus cu tahini homemade

Ce îmi place cel mai mult în ultima vreme? Leneveala de weekend, toropeala de dimineaţă în aşternuturile calde, ceaiul cu ghimbir, cărţile, muzica, dansul, mirosul de pastă de dinţi şi de cămăşi călcate, faţa de masă scrobită de bunica, blana pufoasă a pisicii, mirosul frunzelor de toamnă. Şi lista poate continua. Mă pierd în zilele de toamnă pe care le ador, mă rătăcesc printre liste cu mii de planuri înşirate peste tot, tai şi adaug, curăţ şi murdăresc la loc într-un haos cu picioare dezgolite şi şosete groase pe care…

Webstock 2016

Am scris acest articol cu tableta pe genunchi in timpul desfasurarii Webstock 2016, cea de-a noua si cea mai mare conferinta destinata mediului online din Romania. Din motive independente de mine nu am apucat sa postez pana acum acest articol. Va invit sa urmariti pe scurt relatarea unei zile pline de evenimente.             Despre Alexandru Tomescu, celebrul violonist, a deschis seria cuvantarilor cu o poveste personala – o poveste pe acorduri de Stradivarius despre suflet, pasiune si, bineinteles, muzica. Am continuat intr-un ton mai amuzant,…

Untul clarificat – ghee

Acum ceva vreme am postat pe contul de Instagram o imagine teaser cu un borcan care conţine un lichid asemănător mierii. Tot cam atunci vă povesteam cum am descoperit reţeta unei cafele care te pune pe picioare cât ai spune bulletproof. Ca unt pentru cafeaua asta minune am folosit un ingredient despre care la noi se vorbeşte mai puţin, şi anume ghee sau untul clarificat. Ce este, de unde vine şi cum se prepară? Vă pot spune că se găseşte destul de greu gata preparat şi este şi destul de…