Turist în Timişoara

Înainte de a-mi spune că nu am mai postat de mult o reţetă şi că am transformat blogul într-unul de travel din unul culinar, aş vrea să-mi cer scuze pentru întârzierea cu care postez în ultima vreme. S-au întâmplat multe lucruri care m-au împiedicat să mai scriu aici, în spaţiul ăsta drag mie, şi cred că dacă nu scriu acum despre cum am petrecut aproape 3 zile la Timişoara în vara asta nu o voi mai face nicicând. Şi zic eu e păcat, deoarece a fost frumos şi am draftul pregătit de muuultă vreme. Vreau să vă spun şi vouă că în ţărişoara asta se ascund locuri frumoase şi merită să le vizitaţi cu aceeaşi curiozitate cu care şi eu am păşit la Timişoara la început de iulie 2017.

De ce Timişoara vă veţi întreba? Pentru că îmi place să scormonesc ofertele de zbor în căutarea următoarei destinaţii turistice. Cine ştie ce idee îmi vine urmărind promoţiile companiilor aeriene. Şi cum nu aveam planuri clare de concediu pe vara aceasta în afara unor zile pe litoralul românesc, mi-au picat ochii pe oferta celor de la RyanAir. Wow! cu 20 de euro dus-întors Bucureşti-Timişoara, drumul era şi mai scurt, şi mai ieftin decât cu trenul sau maşina. Am pus mâna pe telefon şi mi-am anunţat prietenii, aşa că în scurt timp rezervam biletele pentru 4 persoane. Deci pasul acesta făcut, nu ne rămânea decât să ne îmbarcăm.

Am plecat dimineaţa devreme şi am profitat de expresul care îşi respectă cu sfinţenie programul pentru a ajunge la aeroport. Se pare că nu mă trezisem prea bine, deoarece am încurcat porţile şi m-am aşezat la zboruri internaţionale spre deliciul controlorului vamal care a profitat de situaţie să mă ia peste picior. M-am dumirit peste câteva secunde de ce era aşa cordial. Da, un “Bună dimineaţa” mai târziu şi cu un nod de ruşine înghiţit în sec îmi reluam ruta spre Timişoara în zborul lin al RyanAir. Am ajuns repede, puţin trecut de ora 9, şi ne-am mai dezmeticit puţin cu zâmbetul pe feţe în aşteptarea autobuzului care duce la Bastion.

Am explorat rapid zidurile vechi de pe la 1700 şi am pornit gps-ul pentru a localiza pensiunea unde ne cazasem. Găsisem credeam noi un loc drăguţ, destul de aproape de centru, cu grădină unde să ne relaxăm după o zi de umblat. Nu mică ne-a fost mirarea să ajungem destul de departe, spre marginea oraşului, mergând pe jos pe o căldură de doar 37 de grade la umbră. Măcar am explorat împrejurimile. Am aflat apoi că maşina 40, care avea un detur destul de lung din pricina lucrărilor la noul mall, avea capătul chiar în apropierea pensiunii şi ne lăsa în centru. Am folosit-o apoi bucuroşi. Le mulţumesc pe această cale localnicilor extrem de săritori şi răbdători cu explicaţiile.

Ne-am cazat şi, după ce ne-am refăcut puterile cu o masă delicioasă servită la Restaurantul Caprice, am pornit în prima parte a vizitei noastre. Pe scurt, la Caprice ne-am tot întors de-a lungul şederii la Timişoara, nu doar pentru că era aproape de locul cazării, dar şi pentru că mâncarea a fost delicioasă, meniul stufos, variat, pe toate gusturile (din motive medicale, trebuie să urmez un regim mai degrabă vegan, iar aici am găsit o pagină specială în meniu dedicată preparatelor vegetariene spre surprinderea şi bucuria mea), serviciul este ireproşabil, personalul fiind extrem de bine pregătit, iar atmosfera foarte plăcută.

Ajunşi la capătul maşinii, am traversat un parc şi am urmat drumul presărat cu palmieri de actualul primar. A trecut pe lângă Muzeul Banatului sau Castelul Huniade, unde o lampă ne informa că Timişoara a fost primul oraş din Europa cu iluminat electric stradal.

Piaţa Victoriei s-a desfăşurat apoi înaintea noastră cu al său Hotel Timişoara şi Opera/Teatrul din Timişoara. Dacă întorci capul, vei descoperi prin marea de porumbei, suficient de bine hrăniţi cât să poţi să pui mâna pe ei, catedrala Mitropolitană Ortodoxă, o oază de stil arhitectonic moldovenesc şi bizantin în inima Banatului. Am respirat preţ de o cafea la una din terasele din apropierea Operei în perdeaua răcoritoare de apă şi după ce am bifat catedrala şi literele uriaşe care împodobesc zona centrală, am pornit pe străduţe umbrite spre unul din parcurile oraşului. Da, cuvântul de ordine în acele zile a fost răcoare, căutând-o în orice colţ din oraş, atât a fost de cald. Ne-am scurs aşadar molcom prin parcuri şi pe străzi, admirând arhitectura locului, hamacele din campusul studenţesc şi ritmul oraşului. Am ajuns pe malul Begăi şi ne-am alăturat copiilor care se răcoreau în fântânile din parc, am jucat şah cu piesele uriaşe şi ne-am mai odihnit o clipă.

Seara ne-am încheiat-o cu o plimbare pe străzile din preajma Fabricii de bere Timişoreana şi o bere rece servită la terasa acesteia, poate puţin prea zgomotoasă. Poate data viitoare ne organizăm mai bine şi reuşim să vizităm şi fabrica. Am picat frânţi la datorie într-un somn adânc şi odihnitor, doar pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt, de data aceasta cu un plan mai bine conturat.

Ziua de sâmbătă a fost una plină. După ce am servit micul dejun în grădină, am pornit spre centru unde pentru început am trecut pe la punctul de informare turistică. Înarmaţi cu o hartă şi ceva mai mult curaj, am făcut o popas la librăria Două bufniţe, un loc foarte cochet şi primitor pentru iubitorii de lectură, amplasată aproape de Piaţa Libertăţii, la parterul unei clădirii care respiră istorie. Am admirat apoi statuia lui Ioan Nepomuk, care se înscrie în seria monumentelor europene de tip coloanele ciumei, epidemie care a decimat populaţia Europei în urmă cu câteva sute de ani. Am bifat şi frumoasa Piaţă a Unirii cu casele sale colorate de jur-împrejur (printre care se remarcă celebra casă albastră Bruck), monumentul Sfintei Treimi în centru şi pe margine catedrala ortodoxă sârbă, Domul romano-catolic unde am prins sfârşitul slujbei şi Muzeul de Artă unde nu puteam să nu intru. Şi bine am făcut, deoarece pe lângă expoziţia de artă clasică unde am putut admira picturile lui Corneliu Baba, am descoperit câteva expoziţii moderne, experiment al studenţilor la Artă fotografică sau al artiştilor români plecaţi în străinătate, statui gigant, groteşti, portrete în tuşe grave ale păcatelor omeneşti.

Am reintrat în cotidian şi, după ce ne-am adăpostit puţin la umbră la orele prânzului, am plecat în căutarea Muzeului Consumatorului Comunist. Asta după ce am încercat în van să ne plimbăm cu vaporaşul pe Bega. Din pricina unor neînţelegeri între cei de la Apele române şi Primărie aceste vase de croazieră staţionează pe termen nedeterminat spre dezamăgirea turiştilor şi întru irosirea banilor ce ar putea intra astfel la bugetul local.

Ascuns pe străzile cu grădini din zona universitară a Timişoarei, acesta este un muzeu emblemă a unei epoci pe care am apucat şi eu să o trăiesc puţin. Deşi copil de şcoală primară, am identificat în micul apartament decorat în spiritul acelor ani, obiecte care se regăseau în casele tuturor. Nu am avut mileu cu peşte pe televizor însă eram uimită în câte apartamente îl regăseam. În schimb păpuşile din plastic tare, gros, al căror păr cadea de fiecare dată când le pieptănam, lăsând în loc şiruri de găurele, planşele pe care trebuia să le reproducem la ora de desen în clasele primare, almanahul cu glume şi ilustraţii haioase, discurile cu Mirabela Dauer pe care le-am stricat tot rulându-le la pick up sau curtea în care am băut apoi o cafea, curte care îmi amintea de grădina unei mătuşi unde beam sirop cu sifon şi mâncam dulceaţă, mirosul de vechituri şi înghesuiala din case, de pe şifonier, hainele cu guler de blană de vulpe, carnetele de partid, buletinele, bucătăriile cu doze de sifon şi sticle de lapte, toate acestea m-au teleportat pentru câteva minute în altă lume, ascunsă acum într-un colţ de minte, un colţ cu amintiri din copilărie. Dacă ajungeţi în Timişoara, nu rataţi acest loc. Intrarea este liberă. Puteţi lăsa o donaţie, un sfat sau puteţi consuma ceva de la bar aşa cum am făcut şi noi. Felicitări Asociaţiei Culturale „Auăleu” care a avut iniţiativa acestui proiect.

Ne-am încheiat periplul timişorean cu o cină delcioasă la Caprice şi un cocktail. Am spus la revedere Timişoarei într-o dimineaţă devreme de duminică, alături de colegii celebri de zbor care ne-au însoţit în această cursă: Wilmark, Puia, Brenciu, chiar şi domnul Grideanu.

Mi-a plăcut oraşul de pe Bega şi m-aş mai întoarce aici pentru câteva zile tihnite.

Cu drag şi amintiri din Banat,

Ela

Please follow and like us:

Related posts

2 Thoughts to “Turist în Timişoara”

  1. Adi L.

    Voi merge si eu in Noimebrie acolo!

    1. admin

      Sper sa iti placa orasul si sa reusesti sa vizitezi cat mai mult. 🙂

Leave a Comment