Experienţa marocană

Una dintre ţările cele mai exotice vizitate de mine până acum, Marocul, rămâne o experienţă pe care îmi doresc să o repet pentru a pătrunde mai adânc în inima deşertului. Am început incursiunea la sfârşit de aprilie, început de mai şi am trecut de la hainele groase, treptat, treptat la cele subţiri, de vară, de la 20 de grade la 34. A fost una din puţinele dăţi când mi-am abandonat grijile, lăsându-le în seama celor care cu minuţiozitate au plănuit excursia asta şi am dat voie locurilor, lucrurilor şi oamenilor să mă surprindă, într-o experienţă pe care o trăieşte cel ce păşeşte pentru prima dată într-un tărâm necunoscut. Mi-am lăsat simţurile în voia aromelor îmbietoare de iasomie şi chimion, a sunetelor pieţelor aglomerate sau a liniştii unei moschei, să mă topesc în soarele satelor berbere şi să respir în umbra camerei din riadul tradiţional, să descopăr condimentele din tajine şi să le sting focul cu un ceai marocan de mentă, să admir palate şi grădini exotice şi să mă arunc în mijlocul mulţimii care cântă, vinde şi te uimeşte cu tot ce are mai bun şi mai spectaculos. Da, aşa este Marocul, o ţară nord africană a contrastelor, tradiţional şi modern, curat şi murdar, sărac şi bogat, fascinant pentru cine ajunge să-l iubească, obositor pentru cine caută altceva.

După o zi pe drum, via Bucureşti – Bergamo, am aterizat seara pe aeroportul Sais din Fes. Odată completate formalităţile vamale, am ajuns cu taxiul la riadul situat in apropierea porţii albastre Bab bou jeloud. Cum tot grupul era obosit şi check-in-ul se prelungea, gazda noastră, Rashid, un poet local aşa cum am descoperit mai târziu, a binevoit să umple acest răstimp cu o bucată de istorie a oraşului. Cred că dacă nu eram obosită aş fi stat până târziu să aflu mai multe, atât de mult mi-a plăcut.

Zilele noastre în Fes (fosta capitală a Marocului până acum 100 de ani), aproape 4 la număr, au fost bine drămuite în excursii, shopping şi puncte turistice aşa că îmi pare rău că nu am putut profita de oferta gazdei de a beneficia de o cină tipică zonei, servită pe terasa riadului şi pregătită de soţia acestuia, Fatima. În schimb, micul dejun pregătit de femeile din familie şi servit pe aceeaşi terasă s-a dovedit o plăcere pentru care abia aşteptam să sar din pat. Pâinea lor rotundă, în crustă de mălai, servită caldă, brioşe cu chimion şi ele tot calde, deliciosul suc de portocale şi restul ingredientelor transformau dimineţile într-un ritual minunat. Am intrat apoi în medina unde doar măgăruşii mai aveau voie să circule printre oameni. Maşinile rămâneau undeva departe, în afara porţii albastre, şi te puteai pierde uşor pe străduţele comerciale care şerpuiau în adâncime dacă nu îţi luai un ghid (pe care trebuia să-l plăteşti) sau, aşa cum am făcut noi, fără să-ţi iei un punct de reper.

Am punctat câteva mederse (şcoli tradiţionale) deschise spre vizitare nonmusulmanilor, am văzut 2 porţi din cele 14 ale universităţii Al Quaraouiyine – considerată cea mai veche din lume (859 AD), am pătruns în mijlocul vopsitoriilor tradiţionale Tanneries, am vizitat Muzeul Lemnului şi am admirat de pe terasă păienjenişul medinei, am făcut cumpărături şi am mâncat în restaurantele locale. Am încercat tajine, couscous şi ceai de mentă, dulciuri asortate din miere şi nuci care se servesc în perioada Rammadamului (doar după ce mâinile ne-au fost purificate cu apă de trandafiri), ceva mâncare stradală (merguez – un cârnat dubios de roşu şi foarte picant gătit la grătar, am aflat apoi că este roşu de la harissa) şi fructe exotice din pieţe, am învăţat câteva cuvinte în arabă şi ne-am minunat de cât de buni meşteri sunt marocanii. Bine, am suferit în sinea mea că nu aveam bagaj de cală pentru că aş fi luat acasă covoare de lână şi mătase ţesute manual în atelierele pe care le puteai vizita dacă nu te invitau chiar artisanii să le calci pragul, cu modele incredibile şi la nişte preţuri ridicole pentru munca pe care o presupuneau, genţi şi încălţări de piele (deşi plecasem cu gândul să îmi iau o pereche de babouche, am sfârşit prin a lua o pereche de sandale cu doar 7 euro), vase de lut fin lucrate sau lămpi colorate, condimente şi uleiuri. Fiecare cumpărătură a trebuit mult timp gândită în termenii greutăţii bagajului, aşa că dacă aş mai merge, aş pleca cu un bagaj mare şi gol. De umplut, nu îmi fac griji, îl voi umple.

Cu ajutorul unei agenţii locale de transport cu care s-au negociat din timp tarifele, încă din ţară, am putut vizita ruinele romane de la Volubilis şi o parte din orasul Meknes. Din păcate, în acest din urmă oraş, mausoleul pe care ne doream să-l vizităm era în restaurare aşa că ne-am mulţumit cu un tur de piaţă, printre îmblânzitorii de cobre şi fructe exotice, cu un suc de trestie de zahăr şi o masă la un restaurant local. În ceea ce priveşte mâncarea din Fes pot spune că este ceva mai condimentată decât în alte zone, însă legumele mi s-au părut prea fierte. Mi-au plăcut mai mult salatele servite la începutul mesei, sucul de portocale şi dulciurile. Fructele de cactus seamănă cu smochinele şi au gust de …. dude. Ne-am amuzat copios cum ne transformam în vampiri, deoarece pătează. Am mai încercat loquat sau moşmoane japoneze, asemănătoare cu goldanele din zona Moldovei, dar ceva mai dulci, piersici, portocale şi pepene galben. Cu cherimoia ne-am păcălit, deoarece am nimerit câteva care nu erau coapte. Am recuperat mai târziu în Rabat.

În dimineaţa celei de-a patra zile ne-am luat la revedere de la gazda noastră şi am pornit cu trenul spre Rabat, actuala capitală a Marocului. După ce ne-am lăsat bagajele la hotel şi am servit rapid prânzul, am luat cu asalt străzile însorite ale oraşului. Mi-au plăcut foarte mult tramvaiele lor, mai spaţioase şi mai moderne decât ale noastre, cu sistem automat de cumpărare a biletelor, străzile largi şi florile care se revarsă în ghirlande peste garduri. Mausoleul lui Mahomed al V-lea, bunicul actualului rege (al cărui portret îl vei vedea peste tot, de la gară, aeroport, hotel, restaurant şi în pieţe deasupra tarabelor sau, coborând puţin privirea, pe mondele şi bancnotele cu care îţi plăteşti consumaţia – remember something similar) se întinde pe câteva hectare la marginea Oceanului Atlantic. După ce îl vizitezi şi pleci de acolo uimit de bogăţia ornamentaţiilor, poţi să cobori în port şi, mergînd pe faleză, să te îndrepţi spre cartierul cu alb şi albastru Kasbah des Oudaias. Am intrat aici doar după ce s-a terminat rugăciunea, putând rămâne în interior doar preţ de o oră. Am urmat drumul în urcuş care şerpuia printre case şi ne-am clătit privirea în apele de albastru. Totul a culminat cu ieşirea pe terasă unde am savurat briza oceanului şi priveliştea superbă. Ne-am odihnit câteva minute în grădina cu pisici de la ieşirea din kasbah, pentru a porni spre hotel traversând piaţa. Ce mi-a plăcut aici a fost faptul că nu te mai simţi agasat de comercianţi şi poţi să studiezi în voie produsele fiecăruia, fără să te simţi presat de a pleca cât mai repede. Aşa că am profitat şi de aici am cumpărat ulei de argan. Sincer, mi-a plăcut Rabat şi chiar ar fi meritat mai mult de o singură zi.

Tot cu trenul, am plecat spre Casablanca, fredonând melodia Jessicăi Jey (old times folks) şi gândindu-mă cum aş putea savura o cafea la Rick’s. Hotelul de 4 stele a fost cireaşa de pe tort, după peisajul cu palmieri care te întâmpină la ieşirea din gara modernă.  Totuşi, cu cât înaintezi în inima oraşului, peisajele dezolante nu vor întârzia să apară, zone cu gunoaie şi miros pătrunzător, clădiri şi oameni care nu îţi inspiră siguranţă, autobuze cărora le lipsesc ferestrele sau au fost înlocuite cu petice de metal şi pe care parcă în mod ironic scrie Transport de lux, staţii de maşină unde ai parte de senzaţii tari şi poţi să fii spectator fără voie la o arestare făcută de poliţie etc. Pe de altă parte, te poţi bucura de frumuseţea moscheii Hassan al II-lea, de sucul de avocado, de grija localnicilor şi de ajutorul pe care ţi-l oferă. Am fost uimită să văd cum o doamnă în vârstă mi-a cedat locul în autobuz, spunându-mi că este mai sigur aşa, sau cum câteva minute mai târziu să fim ajutaţi de un domn să coborâm din maşină, după ce ajunsă la capăt de linie, la plajă, s-a umplut într-o clipită de călători grăbiţi şi gălăgioşi. Sau de seara petrecută cu GPS-ul telefonului în timp ce căutam localul Rick’s, GPS care ne-a plimbat pe nişte străzi dubioase care nu au făcut de cât să-mi crească nivelul de adrenalină şi să emit scenarii creepy în imaginaţia mea prea bogată. Am ajuns şi la celebra cafenea, care btw, nu este cea originală, ci o copie fidelă realizată de un mare fan al filmului Casablanca. Cadru select, lume multă şi cu puţin noroc poţi găsi un loc la bar (dacă nu ai făcut rezervare).

În maşina soferului nostru Sirda, am pornit în ziua următoare spre Marrakech via cascada Ouzoud. După o zi petrecută pe drum, spre seară am ajuns la cascadă unde ne-am plimbat printre maimuţe. Continuarea însă în partea a doua a acestui articol.

 

 

 

 

Please follow and like us:

Related posts

One Thought to “Experienţa marocană”

  1. […] cum vă povesteam în prima parte a acestui articol, am pornit împreună cu şoferul nostru Sirda din Casablanca via Marrakech. Am hălăduit preţ de […]

Leave a Comment