Îngheţată homemade cu fructe

Azi m-am topit la propriu, cu tot cu aerul condiţionat pornit. Soarele îmi râdea în ciudă la orele după-amiezii prin ferestrele mari. Aşa cum vă arătam ieri pe contul de Instagram, m-am pregătit cu un chit de caniculă, care cuprinde printre altele concentrat de limonadă cu ghimbir şi îngheţată de casă cu fructe. Deoarece am promis că vă povestesc cum stă treaba cu cea din urmă, haideţi să vedem care sunt ingredientele.

Aveţi nevoie de:

forme de îngheţată pe băţ tip popsicles (sau o caserolă pentru congelator)

2 banane bine coapte (da. din acelea mai negre, deoarece sunt mai dulci şi puteţi renunţa astfel la zahăr)

câteva căpşune

câteva fructe de zmeură

2 linguri de iaurt grecesc

opţional: miere, sirop de agave după gust, dacă vă doriţi un produs mai dulce

Prepararea este giga mega extra simplă:

Se iau ingredientele, se mixează în blender şi se umplu formele de îngheţată cu acestea. Se pun beţele deasupra şi le lăsaţi la congelator câteva ore sau până a doua zi. Puteţi încerca să combinaţi ce fructe vă doriţi (pepene roşu, pepene galben, mango etc.) şi chiar să creaţi o variantă doar pentru adulţi cu puţin alcool (vodcă cu lime pentru un amestec tip Mojito şi câteva bucăţi de lămâie). Combinaţiile sunt infinite. În plus, este o variantă guilt free, deoarece ştiţi exact ce ingrediente aţi folosit. Eu am mai încercat şi varianta cu limonadă cu ghimbir care a ieşit la fel de delicioasă.

Voi ce combinaţii aţi încercat?

 

 

Please follow and like us:

Related posts

Leave a Comment