Salată de paste cu peşte

Ce facem cu resturile de mâncare? Le aruncăm sau le refolosim? Ceea ce poate fi folosit, cu siguranţă nu va fi irosit. Chit că ajunge în stomăcelul unui animăluţ, tot îşi găseşte întrebuinţare. Şi nu, nu fac parte din rândul celor care cumpără prea mult şi apoi uită de produsele respective în figider. Cumpăr cel mult un ardei, capia că ăsta îmi place cel mai mult, 2-3 roşii atunci cînd ştiu că vor fi consumate rapid, 1 pâine doar când am invitaţi, altfel ce rămâne ajunge crutoane etc. Ce nu ajunge la congelator este consumat rapid şi transformat. Cred că doar fructe cumpăr în cantităţi mai mari. Decese s-au produs cel mult în rândul a câţiva cartofi din cutia în care stau alături de ceapă, 2-3 roşii şi câteva coacăze care erau deja dubioase în cutiuţa în care le-am cumpărat.

Ei bine, zilele trecute m-am trezit cu nişte paste fierte prin figider, cam o porţie frumos colorată, pe care o dădeam de colo colo. La o inspecţie rapidă a deja menţionatului, am mai găsit o conservă de ton, un gogoşar singuratic plutind în borcanul de murături şi mi-am amintit de nişte mazăre pe care o aveam în congelator. Mi-a trecut rapid prin minte o salată de paste cu ton pe care acum ceva vreme obişnuiam să o cumpăr pentru prânzul de la serviciu de la magazin. Aşa că am trecut rapid la treabă şi ce a ieşit a urmat drumul firesc al pacheţelului de la birou.

Nu ştiu ce am păţit, dar în ultima vreme parcă sunt pusă pe consumat tot ceea ce stătea de multă vreme pe rafturi. Un fel de project pan culinar despre cum să nu iroseşti mâncarea şi să găteşti cu ceea ce ai prin casă. Am luat la rând frigiderul, congelatorul şi cămara şi ce a ieşit veţi vedea din postările următoare. Nu pot decât să mă bucur că lista de pe uşa bucătăriei mele are încă o bifă. Rezolvat!

Pentru salata de paste (2 porţii), e nevoie de:

paste fusilli fierte (eu am avut colorate, îmi plac tare tare mult, carnaval în farfurie) 100 – 150 g

1 conservă de ton în ulei

1 gogoşar

mazăre 200 g

zeamă de lămâie

sare şi piper după gust

Pastele fierte şi răcite (este o salată rece) se amestecă cu mazărea fiartă, tonul cu tot cu ulei (dacă e în suc propriu, se adaugă puţin ulei de măsline), gogoşarul tăiat pătrăţele şi se amestecă bine. Gustaţi şi asezonaţi după plac.

Serviţi ca gustare sau luaţi la pachet. Este o salată rece, rapidă şi săţioasă.

Poftă bună!

 

Please follow and like us:

Related posts

Leave a Comment