Fasole cu ciolan

Cum, necum fasolea cu ciolan a ajuns brand de Zi naţională. Pe la târguri, la paradă, pe net şi în familie te îmbie mândreţea asta de mâncare. Nu cea mai sofisticată, dar trebuia să ne dăm şi noi aere cu ceva. Nah, că am zis-o! Păi ce, numai americanii să se laude cu burgeri şi focuri de artificii? Şi cum nu putea lipsi marţea din post, iaca şi eu cu o porţie. Primiţi?

Acum, lăsând gluma deoparte, chiar e bună iahnia cu ciolan. Măcar de 1 decembrie, dacă nu ne aventurăm prea des la combinaţia asta. Procedura nu este complicată, dar depinde ce fasole ai noroc să foloseşti. Şi aici mă refer la acea parte în care tot aştepţi să fiarbă fasolea. Dacă ai baftă, se fierbe repede, dacă ai nimerit una bătrână rău, poţi să începi să te rogi. Nu, nu o să îţi apară riduri la final, dar vei apela la mici trucuri, ală cu bicarbonatul sau cu puţin zahăr.

iahnie-3

All in all, ai nevoie de:

1 kg de fasole boabe

1 ceapă

1 morcov

1 căţel de usturoi

1 legătură de pătrunjel

suc de roşii 300 ml

pastă de tomate 1 lingură

1 lingură de ulei

sare

piper

apă

1 ciolan afumat

Să mai adaug şi răbdare? Nu, asta aţi înţeles deja.

Fasolea am lăsat-o la înmuiat peste zi, până m-am întors de la muncă. Voi puteţi să o lăsaţi acoperită cu apă rece peste noapte şi să o preparaţi a doua zi de dimineaţă. E mult mai înţelept aşa, decât să te apuce miezul nopţii păzind fasolea. Nu ştiu cum reuşesc, dar la mine gătitul e de noapte. Huhurez, clar huhurez!

Dimineaţă, clătiţi bine fasolea şi îndepărtaţi acele cojiţe care s-au desprins de pe boabe. Sub un jet mai puternic tind să iasă la suprafaţă. Nu le veţi îndepărta pe toate se înţelege, dar şi aşa e bine. Coaja ar fi cea responsabilă cu balonarea.

Puneţi fasolea la fiert într-un vas încăpător, acoperită cu apă. Pe un al ochi al plitei puneţi apă la încălzit. Când fasolea dă în clocot, aruncaţi prima apă şi acoperiţi apoi cu apa pusă la încălzit separat. De preferat să puneţi apă caldă de fiecare dată când schimbaţi apa, pentru că apa rece ar întrerupe procesul de gătire. Repetaţi acest pas de 2, 3 ori.

După ce aţi aruncat şi ultima apă, lăsaţi fasolea la fiert domol şi puneţi în apă şi 1, 2 frunze de dafin, plus câteva boabe de piper.

Separat, într-o altă cratiţă încăpătoare, căliţi în puţin ulei (eu chiar pun puţin şi adaug ceva mai multă apă) ceapa, usturoiul şi morcovul tăiate mărunt. Le lăsaţi puţin să se înmoaie, apoi stingeţi cu apă de la fasolea care fierbe. Cînd au fiert legumele, adăugaţi suc de roşii şi pastă de tomate, sare şi piper după gust şi lăsaţi să scadă pentru a obţine un sos mai gros.

Odată fiartă fasolea, o puneţi peste sosul obţinut, amestecaţi bine şi o mai daţi în câteva clocote. Sosul va capăta consistenţă de la fasole. Gustaţi, vedeţi dacă mai este nevoie de condimente şi puteţi adăuga pătrunjelul tăiat mărunt.

Cât timp fierbe fasolea, puneţi într-o oală mare ciolanul la fiert, bine acoperit cu apă. Îl fierbeţi până ce carnea se desprinde cu uşurinţă de pe os. Când este gata, scoateţi ciolanul, îl desprindeţi de pe os şi îl veţi pune peste iahnie în momentul servirii. Sau pe un platou separat şi fiecare se serveşte după cum pofteşte. Important este ca cele două preparate să fie gata cam în acelaşi timp, pentru a le putea servi calde.

iahnie-2

Vă doresc poftă bună şi o petrecere minunată alături de cei dragi sufletului vostru de 1 decembrie!

La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!

 

 

 

 

 

Please follow and like us:

Related posts

Leave a Comment